Casa Memorială Eugen Popa și Eugenia Hagiu Săvârșin

Prin actul de donație făcut în primăvara anului 2008 de către artista Eugenia Hagiu Popa, casa părintească a pictorului Eugen Popa (1919 – 1996) și o semnificativă colecție de artă, completată prin piese etnografice, a intrat în proprietatea domeniului public, cu statut de casă memorială și colecţie de artă. Spațiul păstrează elementele principale ale încăperilor cu destinație de locuit, unde se regăsesc: salonul mobilat cu piese în stil florentin, atelierul artistului, o mică cameră amenajată cu piese etnografice și o încăpere care reține obiecte ce fac trimitere la istoricul zonei, implicit la cel al familiei Popa. Lucrările de artă, în cea mai mare parte pictură, expuse în salon, atelier și în hol sunt realizate de Eugen Popa în intervalul 1940 – 1980. Portretul soției, cele ale părinților, casa veche părintească, o serie de autoportrete, vin să însuflețească și să re/compună o atmosferă familială. Podul casei, complet și modern renovat, este o mansardă nedelimitată prin pereți, unde predomină lucrările pictorului, majoritatea din anii ’80 până în 1995. Alături de naturi moarte, peisaje din Savârșin sau de la Otopeni, cicluri de desene (Portretul, Nudul, Zbor, Structuri vegetale), aici pot fi văzute lucrări semnate de Jean Al. Steriadi, Corneliu Baba, George Apostu, Ion Gheorghiu și diferite obiecte de artă decorativă din Extremul Orient, colecţionate de cei doi artişti în perioada petrecută în sud-estul Chinei. Eugen Popa este reținut de istoria artei românești drept pictor, colorist prin excelență, și grafician. Temele predilecte ale pictorului au fost peisajele, naturile moarte, portretul și, mai ales, autoportretul. Indiferent de subiectul materializat în culoare, a fost preocupat de construcția riguroasă a formei, caracteristică a picturii deprinsă în anii studenției la Academia de Arte Frumoase din București (profesor maestrul Canil Ressu) și perfecționată, constant, de-a lungul întregii cariere. Forma este tratată fără ostentație, nu desenul ci lumina este cea care o pune în valoare. Peisajele (din Săvârșin, de pe valea Mureșului sau din împrejurimile Bucureștiului) fac oarecum abstracție de la această constantă. Aici forma se intuiește din juxtapunerea și compunerea cromatică, construcția fiind mai degrabă sugerată. În naturile moarte, pictorul se îndepărtează de tradiția postmodernă a primului sfert de secol XX, cultivată în anii formării sale artistice. Frunzele, fructele, florile nu sunt motive ornamentale, elemente dintr-o compoziție, ele au identitate proprie, supusă transformării în urma impactului cu lumina. Capacitatea de a caracteriza o stare sufletească, introspecția în cazul autoportretului, înseamnă în arta lui Eugen Popa expresivitate. În casa memorială sunt 55 de autoportrete care transmit posterității – evident, subiectiv – ipostaze mărturisitoare ale unui destin artistic. Anii petrecuți în sudul Chinei (1960-1962), în calitate de profesor de pictură și desen la Institutul de Artă din Hangzhou, l-au marcat definitoriu pe graficianul (desenator și gravor) Eugen Popa. A experimentat diverse tehnici de gravură, a descifrat tehnica desenului în tuș, realizând o sinteză între descriptivismul desenului european și tradiționala tehnică sintetică extrem orientală. Pe Eugen Popa l-au însoțit, de-a lungul anilor, nume de referință ale criticii de artă: George Oprescu, Eugen Schileru, Petru Comarnescu, Ion Frunzetti, Dan Hăulică, Dan Grigorescu. Fie i-au deschis expoziții, fie s-au exprimat în scris, au supus analizei teoretico – estetice tematica, stilistica creației sale. Călător prin lume, Eugen Popa s-a întors întotdeauna acasă, la Săvârșin. La 45 de ani de la debutul aristic, în anul 1988 a făcut o generoasă donație de pictură și grafică (peste 100 de lucrări), inițiind astfel primul așezământ artistic din localitate. În 2004, Complexul Muzeal Arad a organizat, la Muzeul de Artă, o expoziție retrospectivă. Patru ani mai târziu, soția artistului – Gina Hagiu – a înțeles să întregească prima donație și a lăsat moștenire, în primul rând locuitorilor din zonă, nu doar o proprietate înconjurată de peisajul pictural, ci și crezul/conceptul artistului, definit de el însuși într-un caiet de însemnări: „Elementele care mă preocupă? Tradiția românească, autohtonă. Cultura națională. Actul de inovare. Ritualul de atelier, organizarea subiectelor. Compunerea și descompunerea subiectului. Dialogul formelor. Dialogul culturii. Dialogul cu mine însumi” .